Să o iert, să nu o iert…

În natură, zvonul circulă la fel de grăbit ca-ntr-un colectiv feminin. Nu mai demult de ieri mă gândeam, împreună cu voi, la un proces răsunător în contra Naturii. Nu i-am suflat un cuvânt, dar azi inculpata încearcă să mă-nduplece- deci a aflat!

Ştiu, în astfel de situaţii, războinicii îşi trimiteau, pe vremuri, solii cu câte-o năframă-n vârf de băţ. Acum, însă, o biată năframă nu mai convinge pe nimeni. Nici măcar dacă scrie pe ea Prada. Un fost ministru, evident că român, a impus folosirea cârnaţilor şi a ţuicii ca modalitate de a „îmbuna” pe cineva. Iată că Natura a luat aminte şi, cameleonică, l-a copiat pe om.

Fiindcă altfel nu pot să înţeleg cum de m-a primit cu un întreg braţ de beţe în vârful cărora sunt înfipţi caltaboşi bine rumeniţi! Poate că ar fi mers „înţepate” şi câteva roşii, câteva felii de castravete şi vreo ceapă rotunjoară dar, nici aşa nu-i de refuzat!

Voi ce mă sfătuiţi?