Uitaţi-vă la coşul ăsta din răchită dând pe dinafară de fân bine uscat, din care mireazma urcă la cer precum parfumul de trandafir din trupurile de sfinţi adormiţi la umbră de roze. Încercaţi să vă-nchipuiţi firele astea, uscate ca iasca, cum trebuie să fi fost acum jumătate de an. Verzi, cu rădăcinile-nşurubate în negru şi mustos pământ, cu frunze moi şi lucioase îndreptându-se spre soarele dulce al jumătăţii de mai. E primăvară, văzduhul e spindecat de căderea bruscă şi muzicală a ciocărliei, prin lanul de trifoi zburdă, copilăresc, un fuior de vânt ştrengar, legând pe o aţă vrăjită parfum după parfum, cules din milioane de flori, ca un mărgeam înşirându-le, şi purtându-l pe deasupra lumii.
Poate că, în goana lui jucăuşă, înmiresmatul vânt a smuls şi două flori fermecate, apoi le-a aşezat, uşor, peste brazda răcoroasă, zămislire pentru anul ce vine…
Bijuteriile Teodorei 