februarie | 2010 | Bijuteriile Teodorei

Constantin

23/02/2010 la 08:58 (Umanitar)

UPDATE: am reușit, ajutată foarte mult de un prieten, să am și un banner la dispoziție. Mulțumesc de pe acum celor care îl vor posta.

Vreau sa vad bannerul si sa copiez codul

Astazi nu vorbim despre bijuteriile mele si nu nici nu va arat fotografii care infatiseaza frumusetea lumii. Astazi va spun o poveste trista despre un om zambitor, o poveste care poate fi a mea ori a oricaruia dintre voi, cititorii mei.
El este Constantin.

Cand s-a intamplat, Constantin avea viata celor mai multi dintre noi. Era un om senin, calm si intotdeauna zambitor. Absolvise, de ceva vreme, facultatea de electronica. Fusese pasionat intotdeauna de electronica. Si, dintr-o chemare interioara deloc intamplatoare, era student al facultatii de teologie.
Dar vremurile nu erau usoare. Ca sa isi castige traiul, Constantin isi facuse o “firma” care instala antene de satelit. El era director si unic angajat, el era om de serviciu si contabil, el era tot ce era nevoie sa fie.
Era o zi de septembrie a anului 2007, cand Constantin, in postura de unic angajat, instala o antena de satelit pe balconul aflat la etajul intai al unei locuite. Si atunci s-a intamplat.
Balustrada de lemn a balconului s-a desprins, iar Constantin a cazut. Si-a frant coloana vertebrala.
De atunci nu mai merge si nu mai face nimic din tot ce noua ne este atat de usor sa facem. Este uluitor insa ca el, Constantin, zambeste in continuare. Are planuri de viitor despre care vorbeste cu incredere. Continua sa faca neincetat exercitii de recuperare. Locuieste singur (da, stiu ca pare incredibil, dar asta este adevarul), pentru ca nu are alta solutie. S-a reinscris la facultatea de teologie, la trei ani dupa ce accidentul i-a intrerupt frecventa si acum, iata, sesiunea de iarna tocmai s-a sfarsit A trecut toate examenele. Intentioneaza sa frecventeze cursurile in timpul anului universitar, ca un student oarecare. Si zambeste, senin.
Constantin a intalnit pana acum oameni uimitori, care l-au ajutat. Asta este vestea buna din aceasta poveste: mai exista, inca, oameni buni. A intalnit si oameni rai, multi oameni rai, dar despre acestia nu vom vorbi acum.
Dar Constantin nu isi plange de mila si nu cerseste ajutor. Doar te roaga frumos ceva, atunci cand il intrebi tu daca are nevoie. Si acum are. Are nevoie de orteze Hessing, niste dispozitive care l-ar ajuta sa mearga, dar pentru care nu are bani. Ortezele astea costa 6400 lei. Nu e chiar mult, nu? Dar Constantin traieste doar din banii pe care ii acorda statul pentru handicapati, asa incat nici vorba sa poata cumpara ortezele. Si acum vin eu si va rog:
• Pentru curajul lui de a zambi
• Pentru ca ce e putin inseamna mult pentru el
• Pentru ca sunteti buni si empatici
Va rog sa il ajutati sa stranga acesti bani.
Am toate actele medicale care arata ca povestea mea e adevarata ( pun aici doar unul dintre ele).

Donati, dupa putinta voastra, in aceste conturi:

Cont in lei: RO48BREL0002000367990100 deschis la Libra Bank – Sucursala Stefan cel Mare, titular Ignea Constantin (la explicatii scrieti “donatie”)

Cont in euro: RO64BREL0002000367990200 deschis la Libra Bank – Sucursala Stefan cel Mare, titular Ignea Constantin (la explicatii scrieti “donatie”)

Nicio suma nu e prea mica.

Va mai rog sa dati acest mesaj mai departe, sa spuneti povestea mea oamenilor cu inima mare din jurul vostru, pe blogurile voastre, sau oriunde s-ar gasi cineva care l-ar putea ajuta. Va multumesc.

Pe Constantin il mai cheama Lazar. Lazar, cel care invie.

Asa arata bannerul: