O după-amiază desăvârşită de iarnă

O cameră mare, cu pereţii zugrăviţi în alb.

Un pat boieresc, încăpător şi moale, cu spetează dublă- închipuind, parcă, doi ciclopi cuminţi, cu părul uşor pus pe „moaţe”, stând umăr la umăr, de strajă aşternutului. O piele de vacă, cu albul întrerupt de puzderie de insule şi insuliţe castanii, întinsă peste cearceaful curat şi mirosind a levănţică.

Doi paşi dincolo de picioarele patului, o canapea largă, capitonată cu piele albă ca laptele şi cotiere ţintuite cu bumbi de aramă.
La îndemână, o măsuţă simplă şi utilă, fără farafastâcuri obositoare: doar o lamelă lucioasă, curbată lin la capete, ca o capsă uriaşă. Şi ea, albă. Pe spinarea ei,o vază de aceeaşi culoare, din care se ridică, delicată şi pură, o orhidee cu petale ca de zăpadă.
Şi, alături, o cafea pe jumătate băută.

Afară e atât de frig, încât crapă pietrele în râul îngheţat bocnă.

Anunțuri

« Older entries