Purpuriu de toamnă

Parthenocissus tricuspidata. Staţi aşa, nu vă speriaţi, de-acum vorbim româneşte. Mai înainte am spus `viţă sălbatică`. O liană sălbatică, uşor de găsit în pădurile umede din câmpie (adoră vecinătatea unei ape), unde se întinde, cu nesaţ, pe orice suport întâlneşte în cale, îndeosebi pe cele verticale.

C_119

Vedeţi bine, dumneai n-are o şiră a spinării proprie, e ca şeful meu, trăieşte doar sprijinit pe alţii. Asta e singurul ei defect, probabil. În rest, puzderie de calităţi! Vara face umbră deasă, e încântată când primeşte apă şi senină pe secetă, nu suferă de mană şi alte beteşuguri ce îngenunchează viţele altoite. Iar toamna, o splendoare! Aproape peste noapte, mai ales dacă e un pic `ciupită` de brumă, frunzele ei, verzi altminteri, ajung roşii ca para focului.

B_7.1

Sute, mii de frunze arzânde fâlfâie în vânt, atârnate de vreo streaşină, suspendate de vreun stâlp. Printre frunze, bobiţe albastre, brumării, ce cresc în vârful unor degete subţiratice şi roşiatice. A mea, altoită fiind, face şi bijuterii alături de struguraşi…

P_17

Anunțuri

« Older entries