„Căci ţărână eşti şi-n ţărână te vei întoarce”, se spune în anumite ocazii. Cu chestia asta nu mă împac prea uşor. Întâi, fiindcă la şcoală am învăţat că dumnealui corpul meu e alcătuit în mare parte din apă. Creierul excelează la acest capitol, dar nici alte organe, pe care pun mare preţ, nu sunt mai altfel. Pe de altă parte, nu mă împac prea uşor cu gândul că, după ce mă chinui o viaţă cu serviciul şi alte cele, urmează să ajung pe marginea drumului, sub formă de pulbere. Să mă-njure o gospodină că m-am depus pe bibelourile ei, pe teveul ei, pe pantofii ei cu scârţ.
Aşa se face că eu aş prefera varianta, mult mai onestă, „căci apă eşti şi-n apă te vei întoarce”. Asta da, îmi place. Înseamnă că la o adică ajung la mare- fiindcă, după cum o ştie orice puştan, toate apele ajung în mare.
Frunza asta este cel mai bun exemplu.
Bijuteriile Teodorei 