Nesfârşitele câmpii ale iernii

Pentru cine trăieşte exclusiv în oraş, o nesfârşită câmpie-n iarnă e şocantă.
În primul rând, fiindcă limitările obişnuite se desfiinţează, sau se „lărgesc” spre infinit. Paşii tăi nu mai sunt constrânşi de trotuar, de meschinăria acelui spaţiu îngust de doar doi metri, pe care-l dispuţi cu alţii ca tine, sau cu maşini parcate, cu gunoaie abandonate etc. Aici, în câmpie, eşti pus singur în faţa unei imensităţi, pe care trebuie să o asumi după propriile-ţi reguli: poţi să faci stânga-mprejur, spre birtul din sat, sau poţi să o ţii ca voinicul din poveste, înainte mult mai este…

Iar zgomotul se reduce la… linişte. Uneori, subliniată de lătratul vreunui câine îndepărtat, alteori sfredelită de măcănitul unui cârd de gâşte ce săgetează văzduhul spre alte meleaguri.
Dacă închizi ochii pentru câteva clipe, te poţi închipui singur pe pământ.

Pentru mine nu e o veste bună, căci rămâi singurul cumpărător al şiragurilor mele. Rămân fără dever, cum ar veni treaba.

Anunțuri

14 comentarii

  1. Leo said,

    25/01/2010 la 09:20

    Superb articol !

  2. 25/01/2010 la 12:14

    Mie imi place la campie… ma simt mai in largul meu! 🙂

    • Teodora said,

      25/01/2010 la 12:23

      Si eu tot câmpia prefer (o fi din cauză că m-am născut și copilărit acolo…)

  3. Vania said,

    25/01/2010 la 12:54

    Am dat de-un tip pe câmpie. L-am întrebat îndată:
    – Te simţi singur pe pământ? Da? Atunci, cumpără şiragul ăsta!
    Luat repede, tipul a plătit cât nu făcea…

    • Teodora said,

      25/01/2010 la 13:01

      Mulțumesc frumos de ajutor! Mie mi-a scăpat tipul…bine că l-ai văzut!

  4. VanGhelie said,

    25/01/2010 la 14:07

    Hm. Io prefer dupa blocuri …

  5. 25/01/2010 la 17:26

    N-am știut ce să admir mai întâi: fotografiile sau bijuteriile Teodorei. 🙂

  6. Lord D`if said,

    25/01/2010 la 18:34

    E socanta de-a binelea! Si ca tabloul sa fie complet sa ti se strice si masina, sa astepti 3 ore in frig. Mi-ar fi prins bine un asemena sirag astazi

    • Teodora said,

      26/01/2010 la 07:51

      Îmi pare rău…dar, pe câmpia mea, oricum te duci fără mașină!

  7. Ada Rus said,

    25/01/2010 la 19:07

    Şi dacă închizi ochii pentru câteva clipe, poţi trăi agonia şi extazul ca părţi ale aceloraşi secunde… Singur şi fericit, singur şi disperat, în întâlnirea cu tine însuţi şi vântul care sigur îţi mai bate uneori pe la urechi. Ce paradoxali suntem…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: