Trandafiri în şerbet

IMG_5378_cropVă place cuvântul „şerbet”? Întotdeauna am fost fascinată de el!
În vremea copilăriei mele era doar un cuvânt, lipsit de un obiect căruia să i se suprapună.
Cuvântul îl regăseam, foarte des, în descrierile festinelor din „O mie şi una de nopţi”; nu exista zaiafet pe cinste în care sultanii să nu se firitisească cu şerbet.
Obiectul, pe care mi-l închipuiam ca pe un soi de dulceaţă de rang înalt, era de negăsit în comerţul socialist, în care magiunul de prune ocupa locul de vază. Am trăit ani în şir visând că stau tolănită într-un cort, pe-o mie de perne, iar un eunuc (poate să fie chiar actualul meu şef!) îmi aduce şerbet la îndemână. Acum m-am făcut mare, mi-am cumpărat şerbet dintr-un magazin arăbesc şi am descoperit că nu-i mare lucru de el. Probabil, când eşti în deşert şi vezi doar scaieţi primprejur, un soi de piftie dulce e lucru mare.
În tot cazul, nu m-am supărat. Cuvântul a rămas iremediabil legat, în mintea mea, de o dulceaţă vrăjită.
IMG_5378r
Azi vă propun un medalion ca o cupă mică, în care plutesc, într-o mare de şerbet roz, trei trandafiri parfumaţi. Şi vă aduc aminte de primule, nişte flori pe cât de mici, pe atât de frumoase.
IMG_6255 Iar ca apologie a roşului incendiar, o Bouganvillea, fotografiată în Grecia.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Ana Florescu said,

    09/07/2009 la 14:53

    Eu imi aduc aminte de primul serbet din viata mea.
    Am vost in vizita la matusa , sora bunicului, maicuta la o minastire in Piatra NEAMT, am ajuns obositi si prafuiti .Casa era mica, zglobie, abia se vedea in iarba inalta caci canonul maicutelor era sa nu taie iarba.
    Pe un prosop alb ca laptele se intindea o cescuta roz cu o lingurita de argint si un vas cu apa rece ca gheata din fintina…
    In viata mea nu am gustat ceva mai bun…se topeau trandafirii…dulce, dulce, dupa atita dulce apa nicicand nu a fost mai buna…racoritoare si pura…
    Multumesc, maicuta…

    • Teodora said,

      10/07/2009 la 10:25

      Eşti îndrăgită de zei, dacă ţi-a fost dat să trăieşti o asemenea bucurie, într-un asemenea loc minunat şi, la fel de important, dacă ţi-a fost dăruit un suflet cu care să poţi primi asemenea experienţe. Lucrul este de două ori bun: întâi pentru tine, apoi pentru măicuţă, ale cărui virtuţi, în Rai, se înmulţesc cu una, aceea de a te fi făcut fericită pe tine. Trebuie să fii fericită că ţi-a fost scris să trăieşti aşa!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: